Descriere
Caracteristicile carpenului
Arbore foios înalt, cu coroană bogată și stufoasă, care poate ajunge chiar și la 20 de metri. Trunchiul gri este inițial neted, apoi devine brăzdat și crăpat, iar tulpina se ramifică de obicei destul de jos, astfel încât coroana se formează aproape de sol. Frunzele sunt verzi, cu nervuri pronunțate, adânc brăzdate, cu margini zimțate și formă ovală, ascuțită la vârf. Coloritul lor de toamnă este spectaculos, îmbinând nuanțe de galben-auriu și ruginiu. Carpenii sunt ușor de recunoscut iarna, deoarece frunzele uscate rămân pe ramuri până la primăvară. Florile nu reprezintă o valoare decoativă, însă fructele mici, asemănătoare ghindelor, atrag numeroase păsări.
Este un arbore originar și în Europa, acesta se remarcă prin rezistența și adaptabilitatea sa. Este ușor de întreținut, crescând bine în aproape orice tip de sol de grădină. Preferă zonele însorite, dar nu este o condiție obligatorie pentru plantare. Suportă excelent înghețurile, iernile aspre și vânturile puternice nu îi provoacă pagube. Suportă foarte bine tunderea, poate fi format într-un gard viu înalt și îngust, cu creștere rapidă. Este un element des întâlnit și în grădinile baroce, datorită formei sale ușor modelabile.
Îngrijire:
Sol: Se dezvoltă frumos în aproape orice tip de sol, însă structura afânată și bine drenată este esențială pentru a preveni stagnarea apei și a favoriza formarea unui sistem radicular sănătos. În groapa de plantare adaugă câteva mâini de îngrășământ organic, pentru a asigura nutrienții necesari unei creșteri viguroase.
Condiții de lumină: Are cerințe moderate privind lumina, preferă locurile însorite, dar nu este o necesitate — se adaptează bine aproape oricărei orientări.
Necesar de apă: Are necesar moderat de apă; după plantare necesită udări regulate, iar odată ce se prinde bine, tolerează fără dificultate perioadele mai uscate.
Tundere: Dacă dorești să formezi gard viu din carpen, acesta va necesita tunderi regulate, chiar de mai multe ori pe an, pentru a-i menține forma. După plantare, o tăiere mai puternică ajută la obținerea unei ramificări dense și rezistente, ale cărei frunze uscate rămân vizibile iarna. Un mare avantaj este că permite formarea unui gard viu foarte îngust.
Locul carpenului în grădina ta
Este recomandat în special ca plantă pentru gard viu, dar poate fi plantat și ca arbore solitar înalt și impunător, caz în care are nevoie de spațiu amplu. Dacă îl folosești ca gard viu foios, va arăta foarte bine cu un rând de arbuști ornamentali sau un strat de plante perene în fața lui. Asociază-l cu hortensii paniculate, de exemplu Limelight, o varietate foarte ușor de întreținut, sau cu hortensia de talie mai mică Little Spooky, care este de asemenea o alegere excelentă. Ca plantă acoperitoare de sol în apropierea carpenului, îți recomandăm Cotoneaster târâtor, al cărui frunziș veșnic verde și fructele roșii creează un contrast frumos cu frunzele maronii uscate ale carpenului. Poți alege dintr-o gamă largă de liliac de vară dacă îți dorești o amenajare atrăgătoare pentru albine, iar pentru o pată de culoare timpurie în primăvară, optează pentru ploaia de aur.